Telemunca și munca la domiciliu posibile din 16 martie 2020 prin act unilateral al angajatorului pe o perioadă de 30 de zile
Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României al Președintelui României din data de 16 martie 2020 introduce posibilitatea muncii de acasă și a telemuncii prin act unilateral al angajatorului.
Din data de 16 martie 2020 a fost introdusă posibilitatea muncii de acasă și a telemuncii prin act unilateral al angajatorului pentru toate tipurile de entități, publice sau private, „acolo unde este posibil” și numai pe perioada stării de urgență, prin Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României al Președintelui României:
„Instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, autoritățile administrative autonome, regiile autonome, societățile și companiile naționale și societățile la care statul ori o unitate administrativ- teritorială este acționar unic sau majoritar, societățile cu capital privat, introduc, acolo unde este posibil, pe perioada stării de urgență, munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, prin act unilateral al angajatorului”, conform art. 33 din Anexa 1 la Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României al Președintelui României din data de 16 martie 2020.
Perioada pe care a fost instituită starea de urgență pe întreg teritoriul României este 30 de zile, potrivit art. 1 al aceluiași Decret.
Telemunca sau munca la domiciliu, posibile doar prin acord angajat – angajator până in 16 martie 2020.
Până la instituirea stării de urgență, pe parcursul ultimelor zile, multe companii au ales să continue activitatea „remotely”, adică angajații au putut să își facă treaba de acasă.
În această perioada, înlocuirea muncii de la birou cu munca de acasă sau telemunca a fost posibilă legal doar în baza încheierii unui act adițional între angajat și angajator, care să consemneze o modificare a contractului individual de muncă (schimbarea locului muncii).
Telemunca și munca de acasă, deși acoperă aceeași ipoteză, a îndeplinirii sarcinilor de serviciu din altă parte decât birourile angajatorului, sunt noțiuni diferite, cu reglementare separată. În timp ce telemunca este prevăzută de Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, munca la domiciliu este reglementată de art. 108 și următoarele din Codul Muncii.
În ambele ipoteze însă, modificarea unilaterală a locului muncii de către angajator, chiar și în contextul pandemiei, nu putea să aibă loc decât în cazurile limitative prevăzute de art. 48. din Codul Muncii – forţă majoră sau ca măsură de protecție a salariatului, conform art. 48. din Codul Muncii.
Forța majoră – constatarea unei situații de forță majoră nu are loc implicit sau automat, ci în baza unui certificat emis de Camera Națională (continuatoarea de drept a Camerei de Comerț și Industrie a României) sau de Camerele județene care, conform Legii nr. 335/2007 a camerelor de comerț din România, art. 28 alin. (2) lit. i, respectiv art. 4, lit. j “avizează, la cerere, pentru societățile românești, pe bază de documentație, existența cazurilor de forță majoră și efectele acestora asupra executării obligațiilor comerciale internaționale”.
Măsură de protecție a salariatului – în lipsa unui certificat de avizare a cazului de forță majoră, singura opțiune la dispoziția angajatorului pentru a decide unilateral asupra muncii de acasă sau a telemuncii era doar ca măsură de protecție a salariatului. Invocarea acestei ipoteze trebuia însă să aibă la bază o situație documentată, cum ar fi confirmarea unui caz de COVID la nivelul societății angajatoare.
În cazul in care a intervenit schimbarea unilaterală a locului muncii de către angajator până în data de 16.03.2020 fără a fi fost incidente niciuna din ipotezele analizate mai sus, aceasta este contestabilă de către angajat și, suplimentar, poate atrage sancțiunea contravențională în cuantum de 5000 lei, prevăzută de Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, în art. 11. „desfășurarea activității în regim de telemuncă fără respectarea prevederilor art. 3 alin. (1)”, care stipulează că „activitatea de telemuncă se bazează pe acordul de voință al părților şi se prevede în mod expres în contractul individual de muncă odată cu încheierea acestuia pentru personalul nou-angajat sau prin act adițional la contractul individual de muncă existent.”
Conform comunicatului său de presă din data de 10 martie, Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) aprecia că: „în măsura în care nu există un indiciu clar privind infectarea la locul de muncă, activitatea trebuie să se desfășoare în condiții normale, cu asigurarea tuturor condițiilor de igienă și de protecție a salariaților”.
Poziția publică a MMPS a fost reiterată ieri și de ministrul Muncii pe pagina sa de Facebook, în sensul de a încuraja munca în condiții normale, și nu neapărat de acasă. Astfel, este recomandat ca angajatorii care au adoptat acte unilaterale de schimbare a locului muncii până la data de 16.03.2019, fără a deține un certificat de avizare a forței majore sau fără a putea documenta necesitatea unei măsuri de protecție a salariatului, să se pună în acord cu dispozițiile legale pentru următorul interval de timp în care se dorește ca angajații sa activeze de la distanță. Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României este actul normativ care oferă baza legală pentru schimbarea locului muncii prin act unilateral al angajatorului.
Diverse