PRO TV

PRO TV

Dacă vă îngrijorează un istoric negativ de la Biroul de Credit, peste 3 săptămâni veţi putea cere ştergerea lui.

Analiştii vă atrag atenţia, însă, că în lipsa unor astfel de informaţii, băncile v-ar putea refuza accesul la credite, în viitor.

Pe 25 mai, intră în vigoare în România, regulamentul european de protecţia datelor, care le dă clienţilor mult mai multe drepturi decât până acum.

Fiind o societate comercială privată şi biroul de credite va trebui să se supună noului regulament european de protecţia a datelor.

Reprezentanţii biroului de credit spun că deja au dezvoltat o aplicaţie pentru a comunica direct cu clienţii băncilor. Aceştia vor putea să verifice datele despre ei, să le corecteze, dacă sunt greşeli şi, în plus, vor putea să ceară şi ştergerea istoricului.

Asta se va întâmpla însă doar în anumite condiţii.

Vor trebui onorate cererile acelor persoane la care nu se poate face dovada că au fost notificate conform legii că au întârzieri la plată, situaţie care este destul de des întâlnită în practică”, explică Andreea Vlantoiu, jurist.

Atenţie ce vă doriţi, că s-ar putea să se îndeplinească. Specialiştii atrag atenţia că o astfel de decizie s-ar putea întoarce împotriva dumneavoastră la un moment dat.

Din ziua următoare băncile vor restricţiona finanţarea către persoanele care nu apar cu informaţii în biroul de credit. Ce se va întâmpla mai departe? Ca în Statele Unite, unde ca să poţi să îţi cumperi o casă întâi te duci şi faci un card de credit, apoi îţi mai faci încă unul, apoi un credit de nevoi persoanale ca să acumulezi un scor şi un istoric bancar pozitiv”, explică Dragoș Nichifor, broker de credite.

După ce va intra în vigoare acest regulament, oricine îi poate cere angajatorului datele care îl privesc, cum ar fi evaluările interne, secrete în multe companii acum. Sau le veţi putea cere furnizorilor de electricitate sau de gaz să şteargă datele dumneavoastră din contractele anterioare. Însă ar putea fi greu să obţineţi astfel de informaţii.

Firmele care nu respecta noile reguli riscă să plătească amenzi uriaşe de 2% sau chiar 4% din cifra de afaceri, după data de 25 mai.

Apariții în presă