Legea terenurilor agricole

Legea terenurilor agricole

La data de 11.04.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan, act normativ conceput pentru a încuraja procesul de comasare a terenurilor agricole în exploatații de mare întindere, considerate a fi mai avantajoase din punct de vedere al productivității. În acest sens, legea a introdus o procedură prealabilă obligatorie pentru vânzarea terenurilor agricole din extravilan și a desemnat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Durabile ca instituție guvernamentală cu atribuții de supervizare și control.

Principalul efect al legii constă în stabilirea unui număr de preemptori la vânzarea-cumpărarea de terenuri agricole situate în extravilan, pe lângă arendași fiind adăugate trei noi categorii, precum și o ordine de prioritate între acestea. În consecință, înstrăinarea valabilă a terenurilor care fac obiectul legii a devenit posibilă numai în condițiile respectării dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor terenurilor învecinate și Statului Român (reprezentat prin Agenția Domeniilor Statului), în această ordine, la preț și în condiții egale.

Anterior încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, vânzătorii trebuie să aducă la cunoștința preemptorilor intenția lor prin depunerea unei oferte detaliate de vânzare la Primăria localității pe raza căreia este situat terenul respectiv. Această ofertă este afișată timp de 30 de zile la sediul Primăriei și pe site-ul oficial al instituției, fără a se percepe nicio taxă, preemptorii interesați având posibilitatea să depună o scrisoare de acceptare în același termen, spre a fi publicată de Primărie într-un mod similar.

Dacă mai mulți preemptori din categorii diferite își exprimă intenția de  a  cumpăra  un  anumit  teren,  vânzătorul  este

obligat să aleagă un cumpărător cu respectarea ordinii de prioritate  menționate  mai  sus. Dacă însă toți  preemptorii sunt din aceeași categorie, vânzătorul va fi liber să aleagă pe   oricare   dintre   aceștia. Pe  de  altă  parte,  dacă  un preemptor  de  rang  inferior oferă un preț mai mare decât preemptorul de rang superior, vânzătorul repetă procedura publicând o nouă ofertă la un preț mai mare.

În fine, dacă niciun preemptor nu depune o scrisoare de acceptare în termenul de 30 de zile, vânzarea va deveni deschisă tuturor terților, la același preț sau mai mare și în aceleași condiții stipulate în oferta de vânzare. Este important de reținut că toate contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea acestei proceduri prealabile, precum și cele încheiate la prețuri inferioare și/sau în condiții mai avantajoase decât cele prevăzute în oferta inițială sunt sancționate prin nulitatea absolută.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și structurile sale teritoriale reprezintă instituția guvernamentală cu responsabilități de supervizare și control a întregii proceduri, având urmatoarele atribuții principale: (i) publicarea ofertelor de vânzare și a scrisorilor de acceptare pe site-ul oficial, timp de 15 zile; (ii) verificarea exercitării drepturilor de preemptiune; (iii) verificarea îndeplinirii condițiilor legale de către potențialii cumpărători; (iv) emiterea aprobărilor referitoare la contractele de vânzare-cumpărare; (v) constituirea și administrarea bazei de date a terenurilor agricole situate în extravilan; (vi) aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege, prin intermediul personalului propriu.

În privința sancțiunilor, legea precizează încălcarea căror articole reprezintă contravenție și stabilește amenzi cuprinse între 50.000 RON și 100.000 RON pentru fiecare dintre acestea.

Variate